Proiectul „Vreau și pot! Tineri voluntari pentru prezent și viitor”

Proiectul „Vreau și pot! Tineri voluntari pentru prezent și viitor”

Suntem în plină primăvară, iar pregătirile pentru Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși – ITO – Sibiu 2018 au intrat într-o nouă etapă. Trecem de la munca de birou, de la ședințe organizatorice, la activitatea din teren. Și nu la orice activitate, ci la una extrem de importantă și foarte frumoasă: recrutarea și formarea voluntarilor ITO 2018!
De la bun început trebuie spus: voluntarii ITO 2018 vor fi sufletul evenimentului din luna septembrie, de la Sibiu! Așadar, am pornit în întâmpinarea lor, foarte nerăbdători și foarte curioși. Cu ajutorul prietenilor și colegilor de voluntariat de la Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), cărora li s-au adăugat alți câțiva prieteni voluntari, am mers în liceele și în facultățile din Sibiu, unde, cu bunăvoința gazdelor, am prezentat proiectul ITO 2018 și am lansat invitații de voluntariat tinerilor dornici în a da o mână de ajutor la buna desfășurare a întâlnirii ce va reuni peste 2500 de tineri din întreaga țară și din străinătate.
Proiectul de formare a voluntarilor ITO 2018 se dorește a fi unul care să deschidă noi orizonturi celor implicați, să ofere oportunitatea de dezvoltare personală în jurul unor valori precum prietenia, credința, lucrul în echipă și bucuria de a fi și de a face lucruri minunate împreună. Este, în final, vorba despre o experiență unică de voluntariat într-o mare familie, cea a celor peste 400 de voluntari ITO 2018!
Proiectul este alcătuit dintr-o serie de întâlniri informative și de formare, în plen sau pe grupe. Dintre acestea amintim întâlnirea informativă, apoi întâlnirea cu tema „Generația centenar”, întâlnirile din seria „Fii un bun comunicator!” și, în cele din urmă, însă foarte importante, întâlnirile de pregătire specifică, aferente fiecărei categorii de voluntari: voluntarii facilitatori-moderatori, voluntarii animatori socio-culturali și voluntarii de logistică. În acest demers îl avem alături pe Cătălin Bîrsan din București, formator, și o echipă întreagă de tineri formatori, gata să împărtășească mai multe despre spectrul non-formal voluntarilor ITO 2018.
La finalul programului tinerii noștri colegi vor fi, cu siguranță, cele mai bune gazde, și le vor oferi celor peste 2500 de participanți un motiv serios de a reveni la Sibiu!

Proiectul „Vreau și pot! Tineri voluntari pentru prezent și viitor” este organizat de către Centrul de Tineret Seminarium Transsilvanicum și de Arhiepiscopia Sibiului, de Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și cu A.S.C.O.R. Sibiu.
Această acțiune este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.

© 2018 ITO 2018 - Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși. Toate drepturile rezervate Mitropolia Ardealului.